Oralitatea este o trăsătură pregnantă a stilului lui Ion Creangă, având, cum arată Tudor Vianu (în Arta prozatorilor români), rolul de a crea iluzia că textul nu se adresează unor cititori, ci unui auditoriu capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu. Vianu enumera, printre mijloacele oralității, formele graiului viu (,,hăt bine", „haidem”, „ei, ce-i de făcut?" etc.); onomatopeele (,,hârşti!", „huștiuluc”, „teleap-teleap” etc.), rimele și asonanțele (,,omul are un dar şi un amar", ,,când sunt zile şi noroc, treci prin apă şi prin foc" etc.). Precizați care dintre aceste mij- loace sunt prezente în fragmentul studiat.​