În anul 2011, în oraşul Coventry din Anglia a plouat cu fructe. A fost adat de neașteptat şi neclar, astfel încât toți au fost uimiti", a declarat unul dintre martori (свидетель). Localnicii au găsit printre mere şi morcovi, şi varză.
Într-o dimineață de primăvară a anu- lui 1954, nişte locuitori de lângă Odesa, au rămas uluiţi când după ploaia ce a căzut noaptea totul era vopsit" in albastru.
■In Spania, in anul 1804, a plouat cu grâu. Locuitorii s-au bucurat foarte mult de o astfel de ploaie, luând-o ca pe o binecuvântare. Oamenii de ştiinţă au explicat faptul că grâul a fost adus de o furtună puternică, de departe, de la un depozit distrus, din Africa de Nord.
■În statul indian Kerala, in 2001, a fost o ploaie roşie. A plouat două luni întregi. Locuitorii erau speriați, dar oamenii de ştiinţă s-au grăbit să-i liniştească: testele de laborator au arătat că ploaia s-a înroşit din cauza unei plante.
în vara anului 1940, în regiunea Nijni Novgorod, odată cu ploaia, a început să cadă din cer și monede Cand ploaia a încetat, oamenii au adunat aproape o mie de monede vechi de argint.
Cum se explică enigma ploii cu monede? Ploile abundente din ajun au spălat solul şi la suprafață a ieşit un vas cu bani de argint, ingropat acolo demult.
Vartejul, care s-a format, a ridicat
monedele in aer.
Anual, în ultimul secol, locuitorii oraşului Yoro din Honduras, au parte de un eveniment foarte ciudat: in luna mai sau iunie are loc ploaia cu peşte". Astfel, sute de peşti cad pe străzile oraşului, în timpul furtunilor puternice.
Unii savanți susțin că ploaia cu peş- te" este determinată de tornadele care se deplasează pe apă și atrag in ele peştii de la suprafață, pentru ca apoi să-i arunce în altă parte.
Răspunde la întrebări.
a) Unde a plouat cu fructe și legume? b) Ce i-a uimit pe locuitorii de lângă Odesa? c) Cu ce a plouat în Spania? d) De ce ploaia din India era roşie? e) Ce fel de ploaie a căzut în regiunea oraşului Nijni Novgorod? f) Când are loc,ploaia cu pește" în orașul Yoro? g) Cu ce ai vrea să plouă în lo- calitatea ta?
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că resursele disponibile v-au fost de ajutor. Pentru întrebări sau asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Ne bucurăm să vă revedem în curând și vă invităm să ne salvați în lista de site-uri preferate!