În fața mea se desfășura un spectacol albastru. Cerul părea să mă îmbrățișeze cu frumusețea și liniștea sa, de parcă ar fi fost pictat de mâna unei divinități ale frumuseții. În zare, norii își lăsau urmele albe, ca niște încrețituri delicate, iar copacii își aplecau ramurile spre mine, ca și cum ar fi vrut să-mi ofere un mângâiere. Lumina soarelui se revarsă lin în jur, lăsând în urmă un joc de umbre și lumini care transformă peisajul într-o adevărată poezie vizuală. Privind în jur, simțeam cum sufletul meu se deschide și se conectează cu întreaga natură din jurul meu. Este un moment în care te simți parte a ceva mult mai mare, parte a frumuseții și armoniei lumii, și nu poți decât să rămâi acolo, încercând să absoarbi toate aceste sentimente și să le păstrezi în inima ta pentru totdeauna.
