Răspuns:
1. Astfel, lungimea proiectată pe sol este proporțională cotangenta cu unghiul de înclinare al Soarelui, sau unghiul relativ θ cu orizontul.
2.roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo și violet.
3.Cantitatea de energie electrică pe care o generează fiecare centrală hidroelectrică depinde de cantitatea de apă și de înălțimea de la care cade. Hidroenergia este o sursă regenerabilă în sensul că este inepuizabilă atâta timp cât ciclul apei continuă să funcționeze.
4.Cele naturale includ stele, galaxii, fulgere și altele. Stelele sunt corpuri cerești, reprezentând o sferă mare de gaz care produce energie prin fuziune, în primul rând prin conversia hidrogenului în heliu. Această energie se propagă în spațiu sub formă de radiație electromagnetică.
2 este făcut.
ax 3: b este A C fals
4. corpuri transparente: aerul, membrana unui balon, ceață. Corouri transucide: corpul unui om. Corpuri opace : caietul ,căramida
5. În prima imagine putem observa că soarele poate încinde nisipul de fiecare dată când este foarte cald . În a doua imagine observăm ca soarele poate topi orice gheață ori cât de tare ar fii și ce căldură este.
6. Poluarea fonică reprezintă o problemă din ce în ce mai mare în întreaga Europă și este posibil ca mulți oameni să nu realizeze efectul ei asupra sănătății. Am discutat cu Eulalia Peris, expertă în materie de zgomot ambiental la Agenția Europeană de Mediu, despre principalele rezultate.