În umbra nopții, când vântul suspină,
Prietenii devin stele ce strălucesc într-o linie,
Dar uneori norii întunecați apar,
Și trădarea se strecoară, ca o umbră, în zadar.
În inimile noastre, prietenia e un templu sacru,
Dar odată cu trădarea, se fărâmă ca un vis macabru,
Cuvinte nerostite, promisiuni zdrobite,
În amurgul tristeții, prietenia moare în noapte.
Dar din cenușa despărțirii, rămân amintiri sincere,
Chiar și în suferință, dragostea e eternă și sinceră,
În ciuda rănilor, speranța strălucește în departare,
Căci prietenia adevărată nu moare, chiar și în umbra trădării amare.