Citeşte cu atenţie textul următor. Cică demult, într-o noapte de iarnă, trei drumeţi, rătăcind din pricina unui viscol cumplit, nimeriră într-un sat şi bătură la cea dintâi fereastră luminată. Gospodarul, un om cam între două vârste, ieşi în pragul casei, le făcu semn să se apropie şi, în loc să-i iscodească cine sunt, de unde vin, unde se duc, îi întrebă dacă ştiu ori nu poveşti. Drumeţii rămaseră cam nedumeriţi o vreme, dar, pentru că viforniţa-i lovea în obraji cu bice albe şi reci, doi dintre ei îl încredinţară pe gospodar, cu sfială însă, că din partea poveştilor nu duc lipsă. Intrând în casă, la flacăra opaiţului, cu toţii au băgat de seamă că fruntea gazdei era înaltă şi întunecată. - Aşa-i obiceiul pe aici, vorbi omul, în vreme ce drumeţii îşi dezmorţeau mâinile lângă sobǎ. Călători sunt mulţi pe lume, dar noi nu-i primim sub acoperiş, în vreme de noapte, decât pe cei care spun poveşti. Şi pentru că-i aproape miezul nopţii, şi-ţi fi osteniţi, flămânzi şi însetaţi, e bine să vă deschideți inimile. Înşiră unul dintre drumeţi o poveste veselă şi gospodarului i se lumină a treia parte din frunte Sfârşi al doilea un basm cu o zână măiastră şi fruntea gazdei se mai lumină ca pe atât. Când veni însă rândul celui de-al treilea, acesta spuse: - Eu nu ştiu nici o poveste. - Spune o întâmplare atunci, făcu gazda, o păţanie, o istorie de demult. - Nu ştiu nimic. - Cum se poate? săriră cei doi drumeţi. Doar trăieşti pe lume, între oameni. - Trăiesc. Se vede că trăiesc, dar nu ştiu nimic. (Călin Gruia -,,Trei drumeţi...")​