1.Subliniază circumstanţialele de loc, precizând partea de vorbire prin care sunt exprimate şi cazurile acestora.
a. El a pus cartea în sertar, dar nu a mai găsit-o acolo.
b. O turturică s-a aşezat asupra stâlpului de telegraf.
c. Ea s-a plimbat de colo până colo câteva minute.
d. Noi ne-am plimbat de-a lungul râului.
e. Ei de ce nu sunt aici? f.Hai la plimbare!​


Răspuns :

a. El a pus cartea în sertar, dar nu a mai găsit-o acolo.

  • în sertar - circumstanțial de loc, determină verbul "a pus" (unde a pus cartea?), exprimat prin substantiv comun însoțit de prepoziția cu acuzativul "în", cazul acuzativ;

  • acolo - circumstanțial de loc, determină verbul "nu a mai găsit" (unde nu a mai gasit?), exprimat prin adverb de loc;

b. O turturică s-a aşezat asupra/deasupra stâlpului de telegraf.

  • deasupra stâlpului - circumstanțial de loc, determină verbul "s-a așezat" (unde s-a așezat?), exprimat prin substantiv comun însoțit de prepoziția cu genitivul "deasupra", cazul genitiv;

c. Ea s-a plimbat de colo până colo câteva minute.

  • de colo până colo - circumstanțial de loc, determină verbul "s-a plimbat", exprimat prin locuțiune adverbială;

d. Noi ne-am plimbat de-a lungul râului.

  • de-a lungul râului - circumstanțial de loc, determină verbul "ne-am plimbat", exprimat prin substantiv comun însoțit de locuțiunea prepoziția cu genitivul "de-a lungul", cazul genitiv;

e. Ei de ce nu sunt aici?

  • aici - circumstanțial de loc, determină verbul "nu sunt", exprimat prin adverb de loc;

f. Hai la plimbare!

  • la plimbare - circumstanțial de loc, determină interjecția predicativă "hai", exprimat prin substantiv comun însoțit de prepoziția cu acuzativul "la", cazul acuzativ;

______________

Bonus brainly.ro: PREPOZIȚIILE SPECIFICE CAZURILOR:

https://brainly.ro/tema/2827094