Citeşte următorul fragment:

După retragerea din învățământ, aveam mai mult timp cu familia, cu poetul, cu fiul meu. Bacovia fusese de părere cel dintâi să mă pensionez. İşi dădea seama, mai mult decât mine, că prea întinsesem.

coarda eforturilor. Pensia era mică, dar ce importanță avea! După 1950-1953, am activat în literatură. Rămâneam cu poetul mai mult timp. Zile întregi citeam împreună literatura curentă, scriam, eu în camera mea, el în camera lui şi uneori ne citeam unul altuia cele ce aşterneam pe hârtie. Serile ascultam muzică, rămâneam în grădină şi urmăream cerul înstelat vara şi toamna, până târziu, pe vreme frumoasă, sau în sufragerie, la cafea și la discuții pline de poezie. Anii treceau fără ca sufletele noastre să le simtă povara. Poezia nu îmbătrâneşte şi nici o altă artă. Sufletele artistice țin pe loc, cu forța lor de creație, elanul tânăr, în ciuda anilor. Totuşi, popasurile în trecut erau nostalgice.

Tot în vara anului 1953, spre sfârşitul lunii iunie, împlineam un sfert de veac de la căsătoria noastră. Un sfert de veac! Un popas la care, pentru prima oară în existența noastră, ne-am oprit a-l aniversa. Și m-am gândit la o surpriză pentru poet. Să sărbătorim nunta de argint. Autorul plumbului, mire al argintului. Am comandat două verighete de argint. Am pregătit în taină o reuniune restrânsă, două familii apropiate. Una a bunului şi vechiului nostru prieten, generalul Opriş, şi alta, a unor prieteni vecini nouă, familia inginerului Zikel.

Mi-am făcut o rochie argintie, pantofi de argint, coafură cu tresă îngustă de argint în părul ce nici astăzi nu este argintiu; am aranjat în sufragerie o masă cu argintăria din zilele de sărbătoare, am pus flori în vasele de argint, pe masă, scrumierele de argint vechi ce-i plăceau poetului la zile mari. Un mic bufet şi într-o casetă mică de argint printre petale de crini, era în ziua de 28 iunie, cele două verighete de argint. Când ne-am strâns cu toții la masă, noi, fiul nostru şi invitații, poetul nu ştia încă de acea sărbătoare. Am discutat, am mâncat şi la sticla de şampanie, generalul Opriş ne-a pus pe inelar deasupra verighetelor de aur de la nuntă, pe cele albe ale nunții de argint. Surpriza a fost mare și înduioşătoare, în primul rând, pentru poet. Nu-i venea să creadă. I-am parafrazat versul din Scântei galbene: Sub tropot şi-a lumii grămadă/Uitasem că toamna venea.../; Sub tropot și-a lumii grămadă,/Uitasem c-argintul venea. Nunta de argint! Câtă reverie ne-a pricinuit evenimentul! Prietenii noştri au stat până după miezul acelei nopți atât de senine şi de înstelate. Când ne-am despărţit de invitați, luna plină poleia grădina.

Am rămas tăcuți sub parfumul crinilor de pe brazdele de sub ferestre. Fiecare cu gândurile şi reveria lui. Nunta

de argint în căsuța noastră, departe de toate deşertăciunile metropolei. Căsuța cu grădina ei somptuoasă, cu poezia ce-o miruia în noaptea aceea de iunie, atât de intens, încât luna care izbucni printre ramurile copacilor sub care ne aflam, părea o cădelniță argintie, risipind peste nunta noastră simbolică, argintul destrămat al unei nopți feerice
4.Explică motivul pentru care Bacovia este numit mire de argint.
5.Prezintă,în 30-50 de cuvinte,un aspect al atmosferei de sărbătoare,așa cum reiese din ultimul paragraf.