În poezia „Cățelul și furnica” de C. Scripca, furnicuța este prezentată ca un personaj pozitiv care va da o lecție cățelului Azorică. De ea mi-a plăcut cel mai mult, fiindcă cât de mică este, a știut cum să dovedească unui cățel ”înfumurat” că poate fi la fel de curajoasă și stăpână pe sine decât el.
În primul rînd furnica așa cum știm un simbol al hărniciei și previziunii. Ea muncește neobosită, adunând provizii pentru iarnă, demonstrând astfel un simț al responsabilității și al planificării pe termen lung.
În al doilea rând, cum Azorică este deja fricos, își va încerca superioritatea curajului nu doar ca mărime, ci și ca trufie pe biata furnică, care este mult mai mică decât el și pare neajutorată. Fără a spune ceva, furnica, chiar dacă este mică, a dovedit că îl poate face să îi fie frică chiar și de ea, cât este de minusculă, pișcându-l!
Astfel, Azorică va primi o lecție de la o ”biată furnică” pentru a înțelege că orice vietate cât de mică este poate fi la fel de ”mare” dacă o subestimezi
