Referat despre Legenda mănăstirea Putna repede e pentru mâine

Răspuns :

Pe vremea când trăia Sfântul Daniil Sihastrul, se zice că a venit la el, într-o zi, Sfântul Ștefan cel Mare, cu un slujitor, având mare supărare din pricina duşmanilor ţării. Iar Daniil Sihastrul locuia într-o chilie, postind foarte aspru şi ajutând pe oameni cu sfaturile lui venite, parcă, din cer.Şi era seară, voievodul era flămând şi ostenit, iar în chilie Sfântul Daniil se ruga. Îndrăznind, voievodul a ciocănit la uşa chiliei. Dar, când sihastrul a deschis, nu mai putea să scoată niciun cuvânt, aşa mare supărare avea.Atunci, Daniil Sihastrul i-a spus domnitorului că el ştie deja pricina, şi să pună vodă urechea la piciorul lui stâng. „Ce auzi?" „Plânsete, asta aud." „E plânsul ţării", i-a răspuns sihastrul. „Dar la piciorul meu drept, ce auzi?" „Cântece frumoase." „Unde vei auzi aceste cântece, să ridici o mânăstire".Şi aşa i-a zis Daniil lui Ștefan, ca a doua zi de dimineaţă să se suie pe dealul de lângă chilie şi să tragă cu arcul. Şi unde s-o înfige săgeata, acolo se vor auzi şi cântecele, şi acolo va fi şi locul de mânăstire. Apoi sihastrul i-a ospătat pe musafiri dintr-o bucată de prescură, iar a doua zi Ștefan a tras cu arcul de pe deal. Săgeata s-a înfipt departe, într-un paltin bătrân. Acolo a adus el meşteri pricepuţi care au ridicat o mânăstire mândră: mânăstirea Putna de azi.Sihastrul îi spusese că, de va ridica această mânăstire, Dumnezeu îi va feri ţara de înfrângeri.Aşa s-a zidit, conform legendei, pe un loc ales, prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare.La această mânăstire se află mormântul voievodului Ștefan cel Mare şi Sfânt, fiind un important loc de pelerinaj al ţării noastre şi al Moldovei în special.