Răspuns:
Explicație:
Prietenul la nevoie se cunoaşte
Era o zi însorită de primăvară, cam pe la mijlocul lunii mai. Soarele strălucea pe cer ca un diamant galben. Împărțea raze fierbinți pe pământ pentru a ne încălzi pe noi toți.
Eu m-am dus în pădurea din vecini pentru a culege fructe de pădure. Ion, prietenul meu, s-a oferit să mă însoțească. Eu, oricând bucuros de companie, am acceptat.
Deodată ne-am dat seama că
ne-am rătăcit. Probabil că ne afundasem căutând tufele mai încărcate cu fructe. Şi, colac peste pupăză, mai dăm şi peste un urs care, după toate aparențele, părea înfometat. Ion, fricos, fuge încotro vezi cu ochii, lăsându-mă la ananghie.
Eu, speriat, mă gândeam că o să fiu mâncat de un urs şi că o să-mi găsesc sfârşitul. Dar Dumnezeu a ținut cu mine, iar ursul a trecut pe lângă mine.
Aşa mi-am dat seama că Ion nu este un prieten de nădejde.
