Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu aparține genului liric deoarece găndurile ideile și sentimentele sunt transmise în mod direct. In primul rand, impletind tema iubirii cu tema naturii, textul „Lacul” comunica direct sentimente provocate de imposibilitatea intalnirii fiintei iubite. Eul liric, aflat in ipostaza indragostitului visator , este evidentiat prin urmatoarele marci lexico-gramaticale : pronumele person. de pers. I „eu”, verbe la pers. I singular si plural „trec”, „ascult”, „sa sarim”. Acesta proiecteaza o intalnire romantica, in cadrul naturii, dar intalnirea ramane la stadiul de dorinta , provocand tristete indragostitului : „Singuratic / In zadar suspin si sufar”.
In al doilea rand, in text apar numeroase figuri de stil si imagini artistice care confera expresivitate si sustin caracterul sugestiv al limbajului. Pentru redearea conținutului poetul folosește epitete ca"lacul albastru" "nuferi galbeni" "cercuri albe" și personificări precum „tresarind in cercuri albe”, „inganati de glas de ape”.Imagini vizuale , dinamice și auditive sunt "să sărim în luntrea mică | îngănăți de glas de ape | și să scap din mănă cărma | și lopețile să-mi scape |care umanizeaza cadrul de natura și impartaseste trairile eului liric. Lacul devine astfel prietenul care il consoleaza pe indragostitul nefericit. Desi intalnirea nu se petrece, compensatia oferita de frumusetea naturii, transforma tristetea grava intr-o acceptare senina, resemnata.
In concluzie, textul literar „Lacul” de Mihai Eminescu , apartine genuli liric deorece găndurile ideile și sentimentele sunt redate în mod direct.
