Răspuns:
La începutul Evului Mediu românii erau organizați în obști sătești, conduse de cnezi sau juzi și de „Sfatul oamenilor buni și bătrâni”. Treptat, acestea se vor grupa într-un cadru geografic favorabil ( depresiune, marginile râurilor etc. ) alcătuind astfel primele formațiuni prestatale românești, denumite „țări”, „cnezate”, „voievodate”, „ocoale” etc., desemnate însă de Nicolae Iorga „romanii populare” sau „democrații țărănești”.
Despre existența românilor în zona de la est de Carpați s-a scris în numeroase izvoare istorice încă de la începutul Evului Mediu. În secolul al XIX-lea „Geografia armeană a lui Moise Chorenatti” menționa o țară a românilor numită „Țara Balak”, nelocalizată însă. Din același secol datează și cronica turcă „Oguzname”, unde se vorbește despre „Ulak ili” - o țară a românilor. Acestea reprezintă primele formațiuni politice românești. Ele sunt raportate la evenimentele din secolul al IX-lea, ceea ce le face de nelocalizat. Tot la est de Carpați, tradiția localizează „Țara Sipenițului” și „Codrii Cosminului”, grupând așezările întărite din secolele al IX-lea – al XI-lea, identificate „în jurul localității Cernăuți” și care, din punct de vedere etno-cultural, aparțin „populației vechi românești”.
