Răspuns :
Răspuns:
Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!
Explicație:
Se revine la motivele inițiale, se contemplează la propria viață în ambianță cu frumusețea eternă a naturii. Tristul adevăr este perspectiva negreșită a morții din ultimele două versuri. Limbajul artistic este metaforic, prin care se redă cadrul trist (se scutură de floare, mii de doruri, mișcătoarea mărilor singurătate).
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că resursele disponibile v-au fost de ajutor. Pentru întrebări sau asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Ne bucurăm să vă revedem în curând și vă invităm să ne salvați în lista de site-uri preferate!